Strivit de propriul sine

Sinele meu a devenit tot mai leneș,
și a început să se îngrașe,
a luat în proporții doar răutate.
Pe zi ce trece, mâncare galopează,
în al său burdihan,
toată lăcomia însumează.

Trec anii ca niște călăi,
iar el se face mare,
un munte pare o grăunte de amintire,
pe lângă al meu sine.

Îi repet în fiecare viață,
că mâncarea e foarte nesănătoasă.
Hrănește-te cu legumele timpului,
nu cu rezidurile fabricilor de pâine.

Nu mai mânca suflete al meu,
căci ești mult prea greu.
În curând simt cum o nicolavă în cap îmi va cădea,
voi da din umeri s-o ridic,
dar de șoc n-o voi urni,
pentru că nicovala mea,
e și ea nimic altceva decât propriul sine obez,
hrănit cu minciunile servite pe pâine,
de proastă calitate umană.